Eurom Bank S.A.

Eurom Bank S.A. este o banca comerciala privata cu capital strain, condusa de o echipa de bancheri romani si israelieni profesionisti, cu o vasta experienta in domeniul financiar-bancar. 

Eurom Bank S.A. face parte din Grupul Robinson, holding ce cuprinde institutii financiare, comerciale si industriale internationale. Vrem sa devenim o punte, un liant intre Romania si Europa de Vest, un instrument de incurajare a investitorilor europeni si israelieni in dezvoltarea unor afaceri profitabile pe piata romaneasca.

Banca are o politica bancara bine conturata, punand accentul pe capitalul uman si pe valori traditionale ca siguranta, integritatea si confidentialitatea. Aceste atribute confera bancii oportunitatea de a atinge performante care sa o plaseze printre bancile comerciale romanesti de succes. Ne straduim sa obtinem rezultate astfel incat rentabilitatea si solvabilitatea bancii sa constituie garantia indeplinirii obligatiilor fata de clientii nostri.

Pentru o cat mai mare apropiere fata de acestia, am dezvoltat si vom continua sa dezvoltam o retea teritoriala care este formata, in prezent, din 35 de unitati teritoriale, amplasate in cele mai importante centre economico-financiare ale tarii.

Eurom Bank S.A. are relatii de corespondent bancar cu banci din intreaga lume beneficiind de o infrastructura care asigura maxima operativitate si siguranta in derularea decontarilor internationale, operatiunilor valutare si de comert exterior.

Vrem sa devenim un partener de incredere cu precadere pentru sectorul intreprinderilor mici si mijlocii, oferindu-le oportunitati de dezvoltare prin serviciile noastre specifice. Venim in sprijinul populatiei prin acordarea de produse menite sa protejeze impotriva riscurilor de piata.

Apreciind ca timpul clientilor nostri este pretios, oferirea de pachete si servicii integrate ocupa un loc important in strategia pe termen scurt a bancii.

Banca va continua dezvoltarea parteneriatului inceput cu Blocul National Sindical (B.N.S.) prin acordarea unor produse specifice membrilor acestui sindicat.

Eurom Bank S.A. este una dintre putinele banci romanesti care a renuntat la aplicarea unor comisioane pentru servicii precum deschiderea de conturi, depuneri de numerar in lei/valuta, retragerea numerarului (in cazul in care ridicarea numerarului se face la termenul stabilit prin contractul de depozit), incasari valutare (in numerar sau fara numerar), schimb valutar, operatiuni intrabancare de incasari si plati fara numerar (in cadrul unitatilor Eurom Bank S.A.).